dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "play off"

Farul Constanța are o șansă importantă de a-și consolida poziția în primele șase echipe ale Ligii Întâi. După victoria în fața celor de la FCU Craiova, „marinarii” întâlnesc sâmbătă, în deplasare, ultima clasată, Academica Clinceni.

Farul are parte de un prim examen dificil în acest start de sezon în Liga Întâi. Constănțenii primesc vizita unei formații de play-off, Sepsi Sfântu Gheorghe, care a terminat pe patru campionatul trecut. Cele două echipe sunt despărțite de doar un punct în clasament și nu vor să piardă contactul cu primele locuri.

FC Viitorul amenință că nu se va prezenta la un meci din Liga Întâi. Chiar înaintea partidei de luni seară, contra lui FC Voluntari, oficialii constănțeni au transmis un comunicat prin care critică modul în care s-au făcut programările în play-out-ul Ligii Întâi. Conform calendarului, constănțenii au de jucat nu mai puțin de patru meciuri în decurs de zece zile, dintre care trei în deplasare.

FC Viitorul a spart gheața în runda trecută și a bifat primul succes în play-out-ul Ligii Întâi. Constănțenii încheie în această seară runda cu numărul trei din această fază pe terenul celor de la FC Voluntari, iar o victorie i-ar scoate pentru moment din zona fierbinte a clasamentului.

Phoenix CSU Simona Halep a făcut un pas mare spre obținerea celei mai importante performanțe din clubului. Constănțencele au învins pe Universitatea Cluj Napoca și s-au calificat în play-off-ul Ligii Naționale pentru locurile 5-6.

FC Viitorul nu mai sperie pe nimeni în Liga Întâi. Constănțenii au pierdut aseară și restanța de pe teren propriu cu ultima clasată, Politehnica Iași, cu scorul de 1-2. Golul victoriei pentru moldoveni a fost înscris de fostul jucător al lui Hagi, Andreas Calcan. Cu o singură etapă rămasă de disputat din sezonul regular, calculele în privința retrogradării la finele acestui sezon devin din ce în ce mai încurcate.

FC Viitorul a ieșit și matematic din lupta pentru play-off în Liga Întâi. Formația constănțeană a fost învinsă ieri, în deplasare, de FC Botoșani și a ratat orice șansă de a mai termina sezonul regular între primele șase echipei ale clasamentului.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233